Dinastia VOR(onin) şi milioanele lor

Publicate 12/17/2009 de natyapostolova
Categorii: Uncategorized

Ex-Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin conduce detaşat în topul demnitarilor milionari. Potrivit declaraţiei sale pe venit, acesta deţine active în valoare de 5,2 mln de lei la FinComBanc, un apartament cu suprafaţa de peste 230 de metri pătraţi, un garaj şi două loturi de pămînt în satul său natal. Valoarea acestor bunuri a fost estimată la peste două mln de lei. Cert e că, Voronin nu a declarat nici un automobil, ceea ce e foarte sceptic. Plus la toate, acestea sunt bunurile în posesia oficială a ex-preşedintelui, cine ştie cîte milioane or fi neoficial în buzunarul „sac fără fund” al familiei Voronin.

Katiuşa, Olejek, Taisia şi Vologhia

Katiuşa, Olejek, Taisia şi Vologhia

Pînă în 2008, Vladimir Voronin a ascuns de organele fiscale informaţia potrivit căreia, soţia sa, Taisia Voronin a deţinut un pachet important de acţiuni în valoare de cca 7 mln lei, la FinComBanc, unde fiul acestora, Oleg Voronin este Preşedinte al Consiliului de administraţie.
O altă bombă este faptul că nepoata ex-Preşedintelui, Ecaterina este cea mai bogată urmaşă din Republica Moldova. Fiica lui Oleg Voronin, a absolvit în 2007 Liceul Teoretic „A.Puşkin” şi a plecat să-şi continue studiile în Londra.
Astfel, preaiubitei sale nepoate, Vladimir Voronin i-a făcut cadou un castel în apropierea Londrei care, în Evul Mediu a aparţinut unui rege britanic. În primăvara aceluiaşi an, Oleg Voronin a celebrat primul său miliard de dolari SUA. Şi…cine ştie ce „jubileu” marchează acum…

Voi fi copil mereu

Publicate 12/11/2009 de natyapostolova
Categorii: Uncategorized

Mi-e frică să cresc…am 21 de ani, dar prefer să mă comport ca o fetiţă de 15. Toţi aceşti ani am trăit în universul meu izolat…dar mi-e strîmt în el…vreau libertate! Uneori prefer să emit că nu înţeleg ce se întîmplă, deşi conştientizez destul de bine realitatea…şi am obosit…E bine sau nu să fiu deja matură? Poate e fobie?

Primii 7 paşi spre Feminitate (de la Natalia Apostolova)

Publicate 12/11/2009 de natyapostolova
Categorii: Uncategorized

Nu sunt obsedată de citirea revistelor de modă şi nici n-am idoli, însă, din propria-mi experienţă cunosc cîte ceva. Vreau ca toate domnişoarele să radieze mister, tandreţe şi gingăşie, ceea ce definesc eu prin termenul de FEMINITATE.

1. Naturaleţea. Fii cît mai natural fardată, însă nu uita să ai un specific doar al tău. În cazul meu sunt buzele roşii, însă fii atentă cu această culoare.

2.Părul. Nu uita că e un element ce atrage cel mai mult atenţia bărbaţilor, şi nu doar a lor. Acesta trebuie să aibă o culoare „normală”, nu verde, violet, albastru, roşu. Şi trebuie să fie …îngrijit 🙂 Read the rest of this post »

De ce mă urîţi???!!! sau cîte ceva despre „colega”

Publicate 12/11/2009 de natyapostolova
Categorii: Uncategorized

E imposibil să placi fiecăruia…deşi mereu am pledat pentru a fi bună cu toţi.
Din anul întîi mi s-a creat o imagine care, nu-mi corespunde. Cine a creat-o? Idee n-am, poate colegii mei de torente şi colegii din alţi ani. La început n-am acordat atenţie, apoi mi-a plăcut noua mea imagine, iar acum o urăsc!
Cum a început? Nu ştiu…Poate că fizicul meu nu i-a „ticnit” cuiva…sau poate că mintea mea nu corespundea standartelor pentru o blondă tipică…sau poate că comportamentul meu decent n-avea tangenţe cu „lungimea” fustelor pe care le port??? Cred că, celor ce nu mă cunosc personal, le-a fost paradoxal să-mi creeze o altă imagine, decît cea a unei scorpii fiţoase. E şi normal…ce-ai crede despre o blondă înaltă, cu silueta frumoasă, cu ochi albaştri şi buzele roşii? Vezi??? 🙂 aceasta e cea mai promptă variantă care-ţi trece prin cap. Spre regretul meu, din start, de aceeaşi opinie au fost şi unii profesori.
Acum sunt în anul trei şi deja m-am plictisit de această imagine…şi simt ura altora…Poate e invidie? Nu cred! La noi la facultate sunt fete mult mai frumoase şi deştepte decît mine…dar lipsite de carismă şi personalitate. Iar eu multora le par antipatică Read the rest of this post »

Deja am fani !!! sau Recunoştinţă dnului Lucaşenco 2

Publicate 12/04/2009 de natyapostolova
Categorii: Uncategorized

Azi s-a întîmplat ceva neobişnuit dar, simultan foarte plăcut pentru mine. O domnişoară de la jurnalism, recunoscîndu-mă după poză, mi-a spus că e fana blogului meu. A fost aşa de sinceră şi intuziasmată că vorbeşte cu mine că, m-am simţit celebră. N-am să uit niciodată cu ce sclipiri în ochi vorbea de blog şi de stilul meu de a scrie. În acel moment, mi-am dat seama că sunt citită, că am cititorul meu fidel şi că opinia mea poate fi model pentru cineva. E un sentiment de nedescris!!! Fiind un viitor jurnalist şi avînd dorinţă şi un bun potenţial este foarte importantă susţinerea altora, a unor fiinţe necunoscute care, cred în tine şi care-ţi dau Read the rest of this post »

Am fugit de la spital!!!

Publicate 12/04/2009 de natyapostolova
Categorii: Uncategorized

Oi fi eu ţicnită sau nu, dar am făcut-o!!!
Zilele acestea au fost insuportabile pentru mine. După înmormîntare eram cu nervii la pămînt şi mai eram şi răcită. Credeam că sunt puternică şi voi rezista, dar n-a fost să fie. Marţi am revenit în Chişinău. Eram epuizată şi au dat peste mine toate depresiile existente, iar miercuri seara colega mea de cameră a chemat urgenţa. „Urgenţa” aşa de „urgent” a venit, tocmai peste 35 de minute. Din propria-mi experienţă, ştiu că medicii de la „salvare” se spală repede pe mâini prin a-mi pune o injecţie cu o doză de analgezie şi somnifer, indiferent de ce am. Mă gîndeam că, dacă îmi vor administra şi acum injecţia „făcătoare de minuni”, la sigur am să-i înjur, deşi eu nu folosesc înjurări în exprimare. Dar, din fericire or ba, m-au luat la spital. Read the rest of this post »

Adio bunico…

Publicate 12/02/2009 de natyapostolova
Categorii: Uncategorized

Azi sunt trei zile de cînd Pămîntul te-a primit în întunericul său…azi sunt şase zile de cînd Dumnezeu mi te-a luat…
P.S. : „Sit tibi terra levis…”

Progresez!!! sau Recunoştinţă dnului Lucaşenco!

Publicate 12/01/2009 de natyapostolova
Categorii: Uncategorized

Colegi, ştiţi ceva…azi mi-am dat seama că, a avea un blog nu e chiar atît de rău… 🙂 Pînă acum, aveam grijă doar de profilul meu de pe odniklassniki ca, sa fie mereu reactualizat la capitolul poze şi fraze cît mai trăsnite de pe status, însă acum, îmi verific şi blogul. Deja i-am creat o imagine cât-de-cât…Parcă nici nu e „glamour”, cum mi-a zis dnu Lucaşenco şi nici nu e „înţepător” în opinia, deja şatenei, Cristina Buzovschi…şi cred că nu mai e pe ultimul loc, potrivit „Recensămîntului” lui Maxim Pulber (apropo, m-am documentat puţin şi am aflat că în vizorul tău, Maxim, n-au intrat toţi colegii care, şi-au creat blog la sugerarea dnului Lucaşenco. Unii, pînă acum stau doar c-un material postat, deci Read the rest of this post »

Un Bărbat Adevărat de la A la Z

Publicate 11/27/2009 de natyapostolova
Categorii: Uncategorized

În urma postării materialului despre cum ar trebui să fie femeia ideală în viziunea mea, un bun coleg de torent mi-a sugerat să scriu despre bărbatul ideal că, potrivit lui, cică i-ar interesa pe mai mulţi. Ok, ce nu face jurnalistul pentru a satisface interesul publicului…
Pentru mine bărbatul ideal a fost mereu la nivel de reverie…însă eram CONVINSĂ că există şi că într-o zi, neapărat ne vom cunoaşte. Însă, problema consta în altceva, „bărbatul meu ideal ” era prea ideal, căci mi l-am creat imaginar fir-a-păr…şi mulţi îmi spuneau că va rămîine doar un vis…Acum eu sunt cea, ce pot să rîd în faţa tuturor celor care m-au încredinţat că visele nu devin realitate…
Priviţi tînărul din imagine! Nu, nu e decupat din reviste, nu e fotbalist din Real Madrid şi nici nu e actor de cinema. E un tînăr obişnuit…şi e provincial. Şi anume ultimul aspect îl apreciez cel mai mult, pentru că mereu m-au iritat toţi tipii papă-lapte din Chişinău.
El e Denis (cu accent pe e), iar acestea sunt UNELE calităţi pentru care, dintre TOŢI eu l-am îndrăgit doar pe EL:

Curajul...nimic nu înfrumuţesează mai mult un bărbat, decît curajul. E o senzaţie de nedescris să te afli în preajma unui tînăr curajos şi să ştii că orice nu s-ar întîmpla, totdeauna vei fi în siguranţă şi protecţie.

Caracterul…niciodată nu mi-au plăcut tipii papă-lapte…mi-e silă de ei! Mie-mi place să fiu un pic dominată, chiar reeducată pe alocuri, iar aceasta stă doar în putinţa Read the rest of this post »

Convenţia ONU trebuie ratificată

Publicate 11/26/2009 de natyapostolova
Categorii: Uncategorized

Sunt puţin mai altfel decît noi însă îşi apără cu toată fermitatea drepturile. Persoanele cu dizabilităţi fizice precum şi reprezentanţii ONG-urilor s-au întîlnit pe 23 noiembrie în cadrul unei conferinţe pentru a pune în discuţie ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi.
Potrivit lui Ion Cibotărică, vice-preşeditele Centrului de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi ratificarea convenţiei nu este doar sarcina Ministerului Muncii sau a Ministerului Protecţiei Sociale şi a Familiei ci, a mai multor actori sociali. Convenţia în acest sens prezintă un catalizator ce ar produce schimbarea, însă nu înainte de a fi o modificare la nivel legislativ. Read the rest of this post »